Pentru pruncii nenăscuți

Sub crucea suferinței noastre

găsit-am lacrimi de mamă

ce n-au mai căzut în pământul fertil

ci s-au izbit dureros de asfaltul

la fel de rece ca sufletul lor ucigaș

Din pământ strigă glasul sângelui

ca odinioară cel al lui Abel

și-n sufletul mamelor pustiite

glas de copil –

De ce mamă?

De ce nu m-ai lăsat să trăiesc?

Aș fi putut să-ți fiu icoană

Aș fi putut să-ți spun: te iubesc. (Monica Buțu)

Publicat de brb.D.K.

ultimul.visator

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: